SCHIMBAREA care va afecta toate cluburile de fotbal din România. Dragomir: Nu le convine pentru că totul va fi transparent”

SCHIMBAREA care va afecta toate cluburile de fotbal din România. Dragomir: Nu le convine pentru că totul va fi transparent
Publicat: 08/01/2013, 17:19
Actualizat: 04/07/2013, 03:02

Cluburile de fotbal din România vor fi obligate să încheie cu jucătorii contracte de muncă, în urma cărora vor plăti impozite către statul român conform legislației în vigoare, a declarat pentru MEDIAFAX, prim vicepreședintele Asociației Fotbaliștilor Aamatori și Nonamatori, Emilian Hulubei.

Acordul semnat de UEFA și de asociațiile patronale și sindicale la nivel european în ceea ce privește contractul cadru care va trebui implementat într-un an în fotbalul românesc a creat nemulțumiri în rândul conducătorilor de cluburi, potrivit președintelui LPF, Dumitru Dragomir.

Hulubei spune că obligativitatea încheierii contractelor de muncă și implicit achitarea taxelor pe care le presupun aceste acte îi îngrijorează pe conducătorii grupărilor din Liga I.

„Toți fotbaliștii români au contracte de prestări servicii la momentul actual. În urma acestui acord vor fi obligați să aibă contracte de muncă. De aceea s-a creat acest haos, de aceea au apărut aceste nemulțumiri în rândul conducătorilor de cluburi. Nu le convine pentru că totul va fi transparent în ceea ce privește impozitele. Cluburile vor fi obligate să plătească toate impozitele aferente unui contract de muncă. Aceasta e principala nemulțumire a lor. În acord se vorbește doar de relații de muncă, în timp ce în fotbalul românesc vorbim despre convenții civile mascate. Sunt făcute așa pentru a evita impozitele către stat. Impozitele pe care trebuie să le plătească angajatorul în cazul unui contract de muncă sunt mult mai mari”, a declarat Hulubei.

Acordul semnat la Bruxelles de UEFA, de Uniunea Ligilor Profesioniste de Fotbal Europene (EPFL), de Asociatia Cluburilor Europene (ECA) și de Federația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști – Divizia Europa (FIFPRO – divizia Europa) stabilește cerințe minime pentru contractele fotbaliștilor profesioniști din Europa.

Potrivit acestora, se aplică legislația națională a țării unde clubul este înregistrat legal, dacă nu se convine explicit utilizarea unei alte legislații. Legislația națională a muncii poate conține prevederi obligatorii, care nu pot fi modificate de jucător și de club și de care trebuie să se țină cont.

Orice încetare prematură a contractului trebuie să fie motivată (justă cauza). În cazul unor perioade prelungite datorate accidentării/bolii sau incapacității permanente a jucătorului, clubul îi poate prezența jucătorului o notificare/un preaviz rezonabil.

Contractul definește toate obligațiile financiare ale clubului, cum ar fi salariul (regulat, lunar, săptămânal, pe bază de performanță), alte beneficii financiare (bonusuri, recompense pentru experiență, apariții internaționale), alte beneficii (care nu sunt financiare, cum ar fi mașină, cazare și masă), asigurare medicală și de sănătate pentru accidente și boală (obligatorie prin lege) și plată salariului pe perioada incapacității (definirea va fi făcută prin includerea consecințelor cu privire la salariile plătite) și costurile pentru fondul de pensii/asigurări sociale (obligatorii prin lege sau contract colectiv de muncă). De asemnea clubul și jucătorul convin că plata taxelor să se facă conform legislației naționale.

Contractul mai reglementează și impactul financiar în cazul schimbărilor majore în veniturile clubului (de exemplu promovarea/retrogradarea).

Noul tip de contract explică politica de sănătate și siguranță a clubului, care include asigurarea obligatorie ce acoperă bolile, accidentările și examinarea medicală/dentară regulată precum și tratamentul medical/dentar cu personal calificat, în timpul sarcinilor care țin de executarea contractului.

Printre obligațiile jucătorului sunt prevăzute următoarele: să nu prejudicieze reputația clubului sau fotbalului (de exemplu prin declarații în mass media), să nu practice jocuri de noroc sau alte activități conexe cât timp practică fotbalul. Dacă jucătorul încalcă oricare din obligațiile sale din contract, clubul îi poate impune o serie de penalități, în funcție de gravitatea faptei, conform regulamentelor disciplinare. Clubul își arogă dreptul de a lua orice măsuri împotrivă jucătorului descoperit vinovat de practici de dopaj, ținând seama de principiul managementului individual al cazurilor.

Clubul și jucătorul trebuie să respecte Contractul Colectiv de Muncă, dacă este acceptat conform legii de angajatori și angajați, iar clubul și jucătorul aprobă acest fapt prin semnătura lor pe contract.

Acordul dintre Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA), Uniunea Ligilor Profesioniste de Fotbal Europene (EPFL), Asociatia Cluburilor Europene (ECA) și Federația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști – Divizia Europa (FIFPRO – divizia Europa) a fost semnat la Bruxelles la sfârșitul anului trecut.

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marți, că Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori (AFAN) a propus un contract cadru jucător-club pe care conducerile grupărilor din Liga I în consideră „inacceptabil”.

El a adăugat că LPF va da un răspuns privind propunerea sindicatului fotbaliștilor după întrunirea Comitetului Executiv al ligii. „Anul 2013 a început în fotbal cu scandal. Pentru că AFAN-ul ne-a trimis prin federație un simulacru de contract între jucători și cluburi… Și cluburile ne trimit acum hârtii peste hârtii, ne dau telefoane și spun că așa ceva este inacceptabil. Am spus să convocăm imediat Comitetul Ligii și să punem în discuție problema, iar apoi să mergem cu un răspuns la federație”, a spus Dragomir.

Președintele Ligii susține că un asemenea contract cadru nu există în nicio altă țară europeană, dar a refuzat să ofere detalii în ceea ce privește conținutul acestuia. „Asemenea contracte nu se mai fac în nicio țară din Europa. Nu pot să spun ce conține contractul decât după ședința Comitetului Executiv al Ligii. Nu știu ce se acceptă și ce nu și de aceea nu pot să spun”, a precizat Dumitru Dragomir.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Ce se întâmplă cu concediile începând din 2025. Legea care clarifică toate situațiile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal